5 Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd Își deslănțuiește mînia? (Vorbescîn felul oamenilor.)
6 Nicidecum! Pentrucă, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7 Și dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu strălucește și mai mult spre slava Lui, dece mai sînt eu însumi judecat ca păcătos?
8 Și de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, cari ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osînda acestor oameni este dreaptă.
9 Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toți, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat,
10 după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.
11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.