18 Atunci cei trei bărbați au trecut prin tabăra Filistenilor, și au scos apă din fîntîna dela poarta Betleemului. Au adus-o și au dat-o lui David; dar David n’a vrut s’o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului.
19 El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sîngele acestor oameni, cari s’au dus cu primejdia vieții lor? Căci cu primejdia vieții lor au adus-o.“ Și n’a voit s’o bea. Iată ce au făcut acești trei viteji.
20 Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învîrtit sulița peste trei sute de oameni, și i-a omorît; și i-a mers faima între cei trei.
21 El era cel mai cu vază din cei trei din rîndul al doilea, și a fost căpetenia lor; dar n’a ajuns pe cei trei dintîi.
22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabțeel, om de preț și vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S’a pogorît în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într’o zi cînd căzuse zăpada.
23 El a ucis pe un Egiptean, care avea o statură de cinci coți și avea în mînă o suliță, ca sulul unui țesător; s’a pogorît împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mîna Egipteanului, și l-a ucis cu ea.
24 Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; și i-a mers faima printre cei trei viteji.