4 David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau Iebusiții, locuitorii țării.
5 Locuitorii Iebusului au zis lui David: „Nu vei intra aici.“ Dar David a luat cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
6 David zisese: „Oricine va bate cel dintîi pe Iebusiți va fi căpetenie și domn.“ Ioab, fiul Țeruiei, s’a suit cel dintîi, și a ajuns căpetenie.
7 David s’a așezat în cetățuie; deaceea au numit-o cetatea lui David.
8 A făcut zid împrejurul cetății, dela Milo de jur împrejur; și Ioab a dres cealaltă parte a cetății.
9 David ajungea din ce în ce mai mare, și Domnul oștirilor era cu el.
10 Iată căpeteniile vitejilor cari erau în slujba lui David, și cari l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-și întărească stăpînirea, ca să-l pună împărat, după cuvîntul Domnului cu privire la Israel.