14 Îl voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, și în împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.“
15 Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta.
16 Și împăratul David s’a dus și s’a înfățișat înaintea Domnului, și a zis: „Cine sînt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m’ai făcut să ajung unde sînt?
17 Și atîta este puțin lucru înaintea ta, Dumnezeule! Tu vorbești și de casa robului Tău pentru vremile viitoare. Și binevoiești să-Ți îndrepți privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care ești înălțat, Doamne Dumnezeule!
18 Ce ar putea să-Ți mai spună David față de slava dată robului Tău? Tu cunoști pe robul Tău.
19 Doamne, din pricina robului Tău, și după inima Ta, ai făcut aceste lucruri mari, și i le-ai descoperit.
20 Doamne! nimeni nu este ca Tine, și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.