16 Doamne, Dumnezeul nostru, din mîna Ta vin toate aceste bogății, pe cari le-am pregătit ca să-Ți zidim o casă, Ție, Numelui Tău celui sfînt, și ale Tale sînt toate.
17 Știu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, și că iubești curăția de inimă; de aceea Ți-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăția inimii mele, și am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducîndu-Ți de bunăvoie darurile lui.
18 Doamne, Dumnezeul părinților noștri Avraam, Isaac și Israel! Ține totdeauna în inima poporului Tău aceste porniri și aceste gînduri, și întărește-i inima în Tine.
19 Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învățăturile Tale, și legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri, și să zidească el casa pentru care am făcut pregătiri.“
20 David a zis întregei adunări: „Binecuvîntați pe Domnul, Dumnezeul vostru.“ Și toată adunarea a binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. Ei s’au plecat și s’au închinat înaintea Domnului și înaintea împăratului.
21 A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă și ardere de tot Domnului o mie de viței, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obicinuite, și alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul.
22 Au mîncat și au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn, și au uns pe Țadoc ca preot.