34 Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S’a mîniat, și a jurat, zicînd:
35 „Niciunul din bărbații cari fac parte din acest neam rău nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinților voștri,
36 afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, și țara în care a mers, o voi da lui și copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.“
37 Domnul S’a mîniat și pe mine, din pricina voastră, și a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.
38 Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întărește-l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea țării aceleia.
39 Și pruncii voștri, despre cari ați zis: „Vor fi de jaf!“ și fiii voștri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, și ei o vor stăpîni.
40 Dar voi, întoarceți-vă înapoi, și plecați în pustie, în spre marea Roșie.“