5 Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v’a scos din țara Egiptului și v’a izbăvit din casa robiei, și a voit să te abată dela calea în care ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.
6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sînul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți, te ațîță în taină, zicînd: „Haidem, și să slujim altor dumnezei!“ – dumnezei pe cari nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut,
7 dintre dumnezeii popoarelor cari vă înconjoară, lîngă tine sau departe de tine, dela o margine a pămîntului pănă la cealaltă –
8 să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n’arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți, și să nu-l ascunzi.
9 Ci să-l omori; întăi mîna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mîna întregului popor;
10 să-l ucizi cu pietre, și să moară, pentrucă a căutat să te abată dela Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
11 Să se facă așa, pentruca tot Israelul să audă și să se teamă, și să nu se mai săvîrșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.