19 și să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, și să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ți voi da nimic de stăpînit în țara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpînire copiilor lui Lot.
20 Țara aceasta trecea deasemenea ca o țară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiții; și Amoniții îi numeau Zamzumimi:
21 un popor mare, mult la număr și de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoniților, cari i-au izgonit și s’au așezat în locul lor.
22 (Așa a făcut Domnul și pentru copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, cînd a nimicit pe Horiți dinaintea lor; ei i-au izgonit și s’au așezat în locul lor, pînă în ziua de azi.
23 Deasemenea, Aviții, cari locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciți de Caftoriți, ieșiți din Caftor, cari s’au așezat în locul lor.)
24 Sculați-vă, plecați, și treceți pîrîul Arnon. Iată, îți dau în mîini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, și țara lui. Începe cucerirea, fă război cu el!
25 De azi încolo voi băga groaza și frica de tine în toate popoarele de subt cer; și, la auzul faimei tale, vor tremura și se vor îngrozi de tine.“