11 Să nu porți o haină țesută din felurite fire, din lînă și in unite împreună.
12 Să faci ciucuri la cele patru colțuri ale hainei cu care te vei înveli.
13 Dacă un om, care și-a luat o nevastă și s’a împreunat cu ea, o urăște
14 apoi, o învinuiește de lucruri nelegiuite și-i scoate nume rău, zicînd: „Am luat pe femeia aceasta, m’am apopiat de ea, și n’am găsit-o fecioară“, –
15 atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei ei și să le aducă înaintea bătrînilor cetății, la poartă.
16 Tatăl fetei să spună bătrînilor: „Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, și el a început s’o urască;
17 acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicînd: «N’am găsit fecioară pe fiică-ta.» Dar iată semnele fecioriei fetei mele.“ Și să desfacă haina ei înaintea bătrînilor cetății.