21 Dacă faci o juruință Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeți s’o împlinești; căci Domnul, Dumnezeul tău, îți va cere socoteala, și te vei face vinovat de un păcat.
22 Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci un păcat.
23 Dar să păzești și să împlinești ce-ți va ieși de pe buze, și anume juruințele pe cari le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău, și pe cari le vei rosti cu gura ta.
24 Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănînci struguri, după plac, pînă te vei sătura; dar în vas să nu iei.
25 Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mîna, dar secerea în holdele aproapelui tău, să n’o pui.