7 Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul, și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.
8 Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mînă tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.
9 El ne-a adus în locul acesta, și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.
10 Acum iată, aduc cele dintîi roade din rodurile pămîntului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!“Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.
11 Apoi să te bucuri, cu Levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe cari ți le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ție și casei tale.
12 După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din rodurile tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s’o dai Levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănînce și să se sature, în cetățile tale.
13 Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfințit, și l-am dat Levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe cari mi le-ai dat Tu; n’am călcat, nici n’am uitat niciuna din poruncile Tale.