3 Vei fi binecuvîntat în cetate, și vei fi binecuvîntat la cîmp.
4 Rodul pîntecelui tău, rodul pămîntului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor și oilor tale, toate acestea vor fi binecuvîntate.
5 Coșnița și postava ta vor fi binecuvîntate.
6 Vei fi binecuvîntat la venirea ta, și vei fi binecuvîntat la plecarea ta.
7 Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi cari se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta.
8 Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grînarele tale și în toate lucrurile pe cari vei pune mîna. Te va binecuvînta în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
9 Vei fi pentru Domnul un popor sfînt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui.