18 Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminție, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă și pelin.
19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legămîntului acestuia încheiat cu jurămînt, să nu se laude în inima lui și să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele, și chiar dacă aș adăuga beția la sete.“
20 Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mînia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemurile scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de subt ceruri.
21 Domnul îl va despărți, spre peirea lui, din toate semințiile lui Israel, și-i va face după toate blestemurile legămîntului scris în această carte a legii.
22 Vîrsta de oameni care va veni, copiii voștri cari se vor naște după voi și străinul care va veni dintr’o țară depărtată, – la vederea urgiilor și bolilor cu cari va lovi Domnul țara aceasta,
23 la vederea pucioasei, sării, și arderii întregului ținut, unde nu va fi nici sămînță, nici rod, nici o iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe cari le-a nimicit Domnul, în mînia și urgia Lui, –
24 toate neamurile vor zice: „Pentruce a făcut Domnul astfel țării acesteia? Pentruce această mînie aprinsă, această mare urgie?“