18 În vremea aceea, v’am dat porunca aceasta: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă în mînă țara aceasta ca s’o stăpîniți. Voi toți, cei buni de luptă, să mergeți înarmați înaintea copiilor lui Israel.
19 Numai femeile voastre, pruncii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămînă în cetățile pe cari vi le-am dat,
20 pînă ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă, și vor lua și ei în stăpînire țara pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. După aceea vă veți întoarce fiecare în moștenirea pe care v’am dat-o.
21 În vremea aceea, am poruncit lui Iosua, și i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor împotriva cărora vei merge.
22 Nu te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuș pentru voi.“
23 În vremea aceea, m’am rugat Domnului, și am zis:
24 „Stăpîne Doamne! Tu ai început să arăți robului Tău mărirea Ta și mîna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer și pe pămînt, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere ca a Ta?