16 Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rînduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești, și ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în țara pe care o vei lua în stăpînire.
17 Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești,
18 vă spun astăzi că veți peri, și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpînire, după ce veți trece Iordanul.
19 Iau azi cerul și pămîntul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvîntarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămînța ta,
20 iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, și lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viața ta și lungimea zilelor tale, și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov“.