27 Domnul vă va împrăștia printre popoare, și nu veți rămînea decît un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.
28 Și acolo veți sluji unor dumnezei, cari sînt o lucrare făcută de mîni omenești, de lemn și de piatră, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănînce, nici să miroasă.
29 Și dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău.
30 Și după ce ți se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta glasul Lui;
31 căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l-a încheiat prin jurămînt cu părinții tăi.
32 Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, și cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare așa de mare, și s’a auzit vreodată așa ceva?
33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas viu?