13 cînd vei vedea înmulțindu-ți-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul, și crescîndu-ți tot ce ai,
14 ia seama să nu ți se umfle inima de mîndrie și să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei;
15 care te-a dus în acea pustie mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni, în locuri uscate și fără apă, care a făcut să-ți țîșnească apă din stînca cea mai tare,
16 și care ți-a dat să mănînci în pustie mana aceea necunoscută de părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce, și să-ți facă bine apoi.
17 Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea și puterea mînii mele mi-au cîștigat aceste bogății.“
18 Ci adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îți va da putere să le cîștigi, ca să întărească legămîntul încheiat cu părinții voștri prin jurămînt, cum face astăzi.
19 Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, și vei merge după alți dumnezei, dacă le vei sluji și te vei închina înaintea lor, vă spun hotărît azi că veți peri.