9 Hatac a venit și a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu.
10 Estera a însărcinat pe Hatac să se ducă să spună lui Mardoheu:
11 „Toți slujitorii împăratului și poporul din ținuturile împăratului știu că este o lege care pedepsește cu moartea pe oricine, fie bărbat fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinlăuntru, fără să fie chemat. Numai acele scapă cu viață, căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Și eu n’am fost chemată la împărat de treizeci de zile.“
12 Cînd s’au spus cuvintele Esterei lui Mardoheu,
13 Mardoheu a trimes următorul răspuns Esterei: „Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți Iudeii, pentrucă ești în casa împăratului.
14 Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, și tu și casa tatălui tău veți peri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?“
15 Estera a trimes să spună lui Mardoheu: