8 Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, și dacă găsește cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea și să-mi facă dorința, să mai vină împăratul cu Haman și la ospățul pe care li-l voi pregăti, și mîne voi da răspuns împăratului după porunca lui.“
9 Haman a ieșit în ziua aceea, vesel și cu inima mulțămită. Dar, cînd a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mișca înaintea lui, s’a umplut de mînie împotriva lui Mardoheu.
10 A știut totuș să se stăpînească, și s’a dus acasă. Apoi a trimes să aducă pe prietenii săi și pe nevastă-sa Zereș.
11 Haman le-a vorbit despre strălucirea bogățiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, și despre locul pe care i-l dăduse mai pesus de căpeteniile și slujitorii împăratului.
12 Și a adăugat: „Eu sînt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospățul pe care l-a făcut, și sînt poftit și pe mîne la ea cu împăratul.
13 Dar toate acestea n’au niciun preț pentru mine, cîtă vreme voi vedea pe Mardoheu, Iudeul acela, șezînd la poarta împăratului.“
14 Nevastă-sa Zereș, și toți prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spînzurătoare înaltă de cincizeci de coți, și mîne dimineață cere împăratului ca Mardoheu să fie spînzurat. Apoi vei merge vesel la ospăț cu împăratul.“ Părerea aceasta a plăcut lui Haman, și a pus să pregătească spînzurătoarea.