5 Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gîndul să adun pe mai mari, pe dregători și poporul, ca să-i număr. Am găsit o carte cu spițele de neam ale celor ce se suiseră întîi din robie, și am văzut scris în ea cele ce urmează.
6 Iată pe cei din țară cari s’au întors din robie, din aceia pe cari îi luase robi Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și cari s’au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui.
7 Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana.Numărul bărbaților din poporul lui Israel:
8 fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi;
9 fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi;
10 fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi;
11 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;