1 În a douăzeci și patra zi a aceleiaș luni, copiii lui Israel s’au adunat, îmbrăcați în saci și presărați cu țărînă, pentru ținerea unui post.
2 Cei ce erau din neamul lui Israel, despărțindu-se de toți străinii, au venit și și-au mărturisit păcatele lor și fărădelegile părinților lor.
3 După ce au șezut jos, au cetit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte din zi și-au mărturisit păcatele și s’au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.
4 Iosua, Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s’au suit pe scaunul Leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor.
5 Și Leviții Iosua, Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia, au zis:„Sculați-vă și binecuvîntați pe Domnul, Dumnezeul vostru, din vecinicie în vecinicie!„Binecuvîntat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai pe sus de orice binecuvîntare și de orice laudă!
6 Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pămîntul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta.
7 Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, și i-ai pus numele Avraam.
8 Tu ai găsit inima lui credincioasă înainta Ta, ai făcut legămînt cu el, și ai făgăduit că vei da seminței lui țara Cananiților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Iebusiților și Ghirgasiților. Și Ți-ai ținut cuvîntul, căci ești drept.
9 Tu ai văzut necazul părinților noștri în Egipt, și le-ai auzit strigătele la Marea Roșie.
10 Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui, pentrucă știai cu cîtă îngîmfare se purtaseră față de părinții noștri, și Ți-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.
11 Ai despărțit marea înaintea lor, și au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbușit în adînc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.
12 I-ai călăuzit ziua printr’un stîlp de nor, și noaptea printr’un stîlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
13 Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălțimea cerurilor, și le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și orînduiri minunate.
14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfînt, și le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învățături și o lege.
15 Le-ai dat, dela înălțimea cerurilor, pîne, cînd le era foame, și ai scos apă din stîncă, atunci cînd le era sete. Și le-ai spus să intre în stăpînirea țării pe care jurasei că le-o vei da.
16 Dar părinții noștri s’au îngîmfat și și-au înțepenit grumazul. N’au urmat poruncile Tale,
17 n’au vrut să asculte, și au dat uitării minunile pe cari le făcusei pentru ei. Și-au înțepenit grumazul; și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mînie și bogat în bunătate.Și nu i-ai părăsit,
18 nici chiar atunci cînd și-au făcut un vițel turnat, și au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!“ și s’au dedat la mari ocări față de Tine.
19 În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, și stîlpul de nor n’a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stîlpul de foc să le lumineze noaptea drumul, pe care aveau să-l urmeze.
20 Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înțelepți; n’ai îndepărtat mana Ta dela gura lor, și le-ai dat apă să-și potolească setea.
21 Patruzeci de ani, ai avut grijă să-i hrănești în pustie, și n’au dus lipsă de nimic, hainele nu li s’au învechit, și picioarele nu li s’au umflat.
22 Le-ai dat în mînă împărății și popoare, ale căror ținuturi le-ai împărțit între ei, și au stăpînit țara lui Sihon, împăratul Hesbonului, și țara lui Og, împăratul Basanului.
23 Le-ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor, și i-ai adus în țara despre care spusesei părinților lor că au s’o ia în stăpînire.
24 Și fiii lor au intrat și au luat țara în stăpînire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, Cananiții, și i-ai dat în mînile lor, împreună cu împărații și popoarele țării, ca să le facă ce le place.
25 Au ajuns stăpîni pe cetăți întărite și pe pămînturi roditoare; au stăpînit case pline de tot felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini, și pomi roditori din belșug; au mîncat, s’au săturat, s’au îngrășat, și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.
26 Totuș, ei s’au răsculat și s’au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, cari-i rugau ferbinte să se întoarcă la Tine, și s’au dedat la mari ocări față de Tine.
27 Atunci i-ai lăsat în mînile vrăjmașilor lor, cari i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit dela înălțimea cerurilor, și, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori cari i-au scăpat din mînile vrăjmașilor lor.
28 Cînd au avut odihnă, au început iarăș să facă rău, înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mînile vrăjmașilor lor, cari i-au stăpînit. Dar, din nou au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit dela înălțimea cerurilor, și, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.
29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngîmfarea lor, n’au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orînduirilor Tale, cari fac viu pe celce le împlinește, Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul, și n’au ascultat.
30 I-ai îngăduit astfel mulți ani, le-ai dat înștiințări prin Duhul tău, prin prooroci, și tot n’au luat aminte. Atunci i-ai dat în mînile unor popoare străine.
31 Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, și nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milostiv și îndurător.
32 Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legămîntul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin cari am trecut noi, împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, proorocii noștri, părinții noștri și tot poporul Tău, din vremea împăraților Asiriei pînă în ziua de azi.
33 Tu ai fost drept în tot ce ni s’a întîmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
34 Împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, și părinții noștri n’au păzit Legea, și n’au dat ascultare nici poruncilor, nici înștiințărilor pe cari li le dădeai.
35 Cînd erau stăpîni, în mijlocul multelor binefaceri pe cari li le dădeai, în țara întinsă și roditoare, pe care le-o dădusei, nu Ți-au slujit și nu s’au abătut dela faptele lor rele.
36 Și astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pămîntul pe care l-ai dat părinților noștri, pentruca să se bucure de roadele și de bunurile lui!
37 El își înmulțește roadele pentru împărații cărora ne-ai supus, din pricina păcatelor noastre; ei stăpînesc după plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, și sîntem într’o mare strîmtorare!“
38 Pentru toate acestea, noi am încheiat un legămînt, pe care l-am făcut în scris. Și căpeteniile noastre, Leviții noștri și preoții noștri și-au pus pecetea pe el.