1 „Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s’a întîmplat!Uită-Te și vezi-ne ocara!
2 Moștenirea noastră a trecut la niște străini,casele noastre la cei din alte țări!
3 Am rămas orfani, fără tată;mamele noastre sînt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire,și cînd obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mîna spre Egipt,spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne.
7 Părinții noștri, cari au păcătuit, nu mai sînt,iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpînesc,și nimeni nu ne izbăvește din mînile lor.
9 Ne căutăm pînea cu primejdia vieții noastre,căci ne amenință sabia în pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor,de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion,pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Mai marii noștri au fost spînzurați de mînile lor;Bătrînilor nu le-a dat nici o cinste
13 Tinerii au fost puși să rîșnească,și copiii cădeau supt poverile de lemn.
14 Bătrînii nu se mai duc la poartă,și tinerii au încetat să mai cînte.
15 S’a dus bucuria din inimile noastre,și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru!Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima,dacă ni s’au întunecat ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit,din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie;scaunul Tău de domnie dăinuiește din neam în neam!
20 Pentruce să ne uiți pe vecie, și să ne părăsești pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce!Dă-ne iarăș zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare,și să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult?