2 Corinteni 10 RFB13

1 Şi, eu însumi, Pavel, vă implor prin blândeţea şi bunăvoinţa lui Cristos, eu care în prezenţă sunt înjosit printre voi, dar, fiind absent, sunt cutezător față de voi,

2 Vă implor, aşadar, ca să nu fiu cutezător când sunt prezent, cu acea încredere cu care gândesc să fiu cutezător împotriva unora, care gândesc despre noi ca şi cum am umbla conform cărnii.

3 Măcar că umblăm în carne, nu ne războim conform cărnii,

4 (Fiindcă armele războiului nostru nu sunt carnale, ci puternice prin Dumnezeu pentru surparea fortificaţiilor),

5 Doborând imaginaţiile minţii şi fiecare lucru înalt care se ridică pe el însuşi împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi înrobind fiecare gând ascultării faţă de Cristos;

6 Şi fiind gata a pedepsi fiecare neascultare, când ascultarea voastră va fi împlinită.

7 Vă uitaţi la lucruri după înfăţişare? Dacă cineva se încrede în el însuşi că este al lui Cristos, să se mai gândească la aceasta în el însuşi, că aşa cum este el al lui Cristos, aşa suntem şi noi ai lui Cristos.

8 Căci chiar dacă m-aş făli cu ceva mai mult despre autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru edificare şi nu pentru nimicirea voastră, nu aş fi ruşinat;

9 Ca nu cumva să par ca şi cum v-aş înfricoşa prin epistole.

10 Fiindcă epistolele lui, spun ei, sunt grele şi tari, dar prezenţa lui trupească este slabă şi vorbirea lui este de dispreţuit.

11 Să gândească un astfel de om aceasta, că, aşa cum suntem în cuvânt prin epistole, când suntem absenţi, tot astfel vom fi şi în faptă, când suntem prezenţi.

12 Fiindcă nu cutezăm să ne facem din numărul, sau să ne comparăm cu unii ce se recomandă pe ei înşişi, dar ei, măsurându-se prin ei înşişi şi comparându-se între ei înşişi, nu sunt înţelepţi.

13 Dar noi nu ne vom făli cu lucruri în afara măsurii noastre, ci conform cu măsura standardului pe care Dumnezeu ni l-a împărțit, o măsură care să ajungă chiar până la voi.

14 Fiindcă nu ne întindem peste măsură noastră, ca şi cum nu am fi ajuns până la voi, fiindcă am ajuns chiar până la voi în predicarea evangheliei lui Cristos;

15 Nu ne fălim cu lucruri în afară măsurii noastre, adică cu muncile altora, dar avem speranţă, după ce credinţa voastră va fi sporită, că ne vom lărgi între voi, conform cu standardul nostru,

16 Să predicăm evanghelia în ţinuturile care sunt dincolo de voi şi să nu ne fălim cu domeniul de lucru al altuia, cu lucruri pregătite deja la îndemâna noastră.

17 Dar cel ce se laudă, să se laude în Domnul.

18 Fiindcă nu cel ce se recomandă pe sine însuşi este aprobat, ci cel pe care recomandă Domnul.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13