2 Corinteni 8 RFB13

1 Dar vă facem cunoscut, fraţilor, despre harul lui Dumnezeu, dăruit bisericilor Macedoniei;

2 Că, într-o mare încercare a necazului, abundenţa bucuriei lor şi adânca sărăcie a lor au abundat spre bogăţiile generozităţii lor.

3 Căci conform puterii lor, aduc eu mărturie, şi peste puterea lor au dat de bună voie;

4 Rugându-ne cu multă insistenţă să primim noi darul şi să luăm asupra noastră părtăşia servirii pentru sfinţi.

5 Şi aceasta au făcut, nu cum am sperat, ci întâi s-au dat pe ei înşişi Domnului şi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

6 Încât am îndemnat pe Titus, ca aşa cum a început, aşa să şi împlinească în voi acelaşi har.

7 De aceea aşa cum abundaţi în toate, în credinţă şi cuvântare şi cunoaştere şi în orice sârguinţă şi în dragostea voastră faţă de noi, vedeţi ca şi în acest har să abundaţi.

8 Vorbesc nu printr-o poruncă, ci din cauza sârguinţei altora, şi să încerc sinceritatea dragostei voastre.

9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, că deşi era bogat, totuşi pentru voi s-a făcut sărac, ca voi, prin sărăcia lui, să fiţi bogaţi.

10 Şi în aceasta vă dau sfat, fiindcă aceasta vă este de folos, vouă care aţi început mai înainte, nu doar a face, ci şi a voi de acum un an.

11 Dar acum şi împliniţi facerea acesteia; ca aşa cum a fost bunăvoința de a voi, aşa să fie şi împlinirea din ceea ce aveţi.

12 Căci dacă o minte binevoitoare este prezentă, este primit conform cu ce are omul şi nu conform cu ce nu are.

13 Fiindcă nu doresc ca alţii să fie uşuraţi, iar voi împovăraţi,

14 Ci să fie egalitate acum în acest timp, ca abundenţa voastră să fie pentru nevoia lor, pentru ca şi abundenţa lor să fie, la rândul ei, pentru nevoia voastră, ca să fie egalitate,

15 Aşa cum este scris: Cel ce a strâns mult nu avea în plus; şi cel ce a strâns puţin nu ducea lipsă.

16 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus aceeaşi sârguinţă în inima lui Titus pentru voi.

17 Pentru că, într-adevăr, a primit îndemnul, dar, fiind mult mai sârguincios, de bună voie a plecat la voi.

18 Şi noi am trimis cu el pe fratele, a cărui laudă este în evanghelie printre toate bisericile.

19 Şi nu numai, dar a şi fost ales de biserici să călătorească cu noi cu acest har, care este administrat de noi spre gloria aceluiaşi Domn şi ca o dovadă a minţii voastre binevoitoare;

20 Evitând aceasta, ca nimeni să nu ne învinovăţească în această abundenţă care este administrată de noi;

21 Îngrijind de cele oneste, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

22 Şi am trimis cu ei pe fratele nostru, despre care deseori noi am dovedit că este sârguincios în multe, dar acum se arată mult mai sârguincios datorită marii încrederi pe care o am în voi.

23 Dacă se întreabă cineva despre Titus, el este partenerul meu şi conlucrător referitor la voi; sau, dacă se întreabă despre fraţii noştri, ei sunt mesagerii bisericilor şi gloria lui Cristos.

24 De aceea arătaţi pentru ei, şi în faţa bisericilor, dovada dragostei voastre şi a falei noastre referitor la voi.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13