2 Corinteni 5 RFB13

1 Căci ştim că dacă ar fi descompusă casa noastră pământească a tabernacolului, avem o clădire din Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă în ceruri.

2 Fiindcă în aceasta gemem, dorind aprins a ne îmbrăca cu locaşul nostru care este din cer,

3 Și dacă astfel suntem îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi goi.

4 Fiindcă noi care suntem în acest tabernacol gemem, fiind împovăraţi, nu pentru că dorim a ne dezbrăca, ci pentru a ne îmbrăca, pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.

5 Şi cel ce ne-a făcut chiar pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat de asemenea arvuna Duhului;

6 De aceea şi suntem întotdeauna cutezători, ştiind că în timp ce suntem acasă în trup, suntem absenţi de la Domnul;

7 (Fiindcă umblăm prin credinţă, nu prin vedere),

8 Suntem cutezători, spun, şi mai degrabă doritori să fim absenţi din trup şi să fim prezenţi cu Domnul.

9 De aceea ostenim ca, fie prezenţi, fie absenţi, să fim plăcuţi lui.

10 Fiindcă noi toţi trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, conform cu ce a practicat, fie bine, fie rău.

11 De aceea cunoscând teroarea Domnului, convingem pe oameni; dar suntem făcuţi cunoscuţi lui Dumnezeu; şi mă încred că suntem făcuţi cunoscuţi şi în conştiinţele voastre.

12 Fiindcă nu ne recomandăm pe noi înşine vouă din nou, ci vă dăm ocazia să vă lăudaţi referitor la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu înfăţişarea şi nu cu inima.

13 Căci dacă ne-am ieşit din minţi, este pentru Dumnezeu, sau dacă suntem cumpătaţi, este pentru voi.

14 Fiindcă dragostea lui Cristos ne constrânge; deoarece judecăm astfel, că dacă unul singur a murit pentru toţi, atunci toţi au murit,

15 Şi a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei ce trăiesc să nu mai trăiască de acum înainte pentru ei înşişi, ci pentru cel ce a murit pentru ei şi a înviat.

16 Aşa că de acum înainte noi nu mai cunoaştem pe nimeni conform cărnii; da, deşi l-am cunoscut pe Cristos conform cărnii, totuşi de acum înainte nu îl mai cunoaştem.

17 De aceea dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă, cele vechi au trecut; iată, toate au devenit noi.

18 Şi toate sunt din Dumnezeu, care ne-a împăcat cu el însuşi prin Isus Cristos şi ne-a dat serviciul împăcării;

19 Anume că, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine, neimputându-le fărădelegile lor; şi ne-a încredinţat cuvântul împăcării.

20 De aceea suntem ambasadori pentru Cristos; ca şi cum Dumnezeu v-ar implora prin noi, vă rugăm în numele lui Cristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu.

21 Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuţi dreptatea lui Dumnezeu în el.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13