1 Şi, eu însumi, Pavel, vă implor prin blândeţea şi bunăvoinţa lui Cristos, eu care în prezenţă sunt înjosit printre voi, dar, fiind absent, sunt cutezător față de voi,
2 Vă implor, aşadar, ca să nu fiu cutezător când sunt prezent, cu acea încredere cu care gândesc să fiu cutezător împotriva unora, care gândesc despre noi ca şi cum am umbla conform cărnii.
3 Măcar că umblăm în carne, nu ne războim conform cărnii,
4 (Fiindcă armele războiului nostru nu sunt carnale, ci puternice prin Dumnezeu pentru surparea fortificaţiilor),
5 Doborând imaginaţiile minţii şi fiecare lucru înalt care se ridică pe el însuşi împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi înrobind fiecare gând ascultării faţă de Cristos;
6 Şi fiind gata a pedepsi fiecare neascultare, când ascultarea voastră va fi împlinită.