Daniel 1 RFB13

1 În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului la Ierusalim şi l-a asediat.

2 Şi Domnul l-a dat pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, în mâna lui, cu o parte din vasele casei lui Dumnezeu; pe care le-a dus în ţara Şinar la casa dumnezeului său; şi a adus vasele în casa tezaurului dumnezeului său.

3 Şi împăratul i-a vorbit lui Aşpenaz, stăpânul famenilor săi, să aducă pe câţiva dintre copiii lui Israel şi din sămânţa împăratului şi a prinţilor;

4 Copii în care nu era cusur, ci plăcuţi la vedere şi pricepuţi în toată înţelepciunea şi iscusiţi în cunoaştere şi înţelegând ştiinţa şi să fie în stare să stea în palatul împăratului şi pe care să îi înveţe învăţătura şi limba caldeenilor.

5 Şi împăratul le-a rânduit o porţie zilnică din mâncarea împăratului şi din vinul pe care l-a băut; astfel hrănindu-i trei ani, ca la sfârşitul acestora să poată sta în faţa împăratului.

6 Şi printre aceştia erau dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria;

7 Cărora mai marele famenilor le-a dat nume; şi i-a dat lui Daniel numele Belteşaţar; şi lui Hanania, Şadrac; şi lui Mişael, Meşac; şi lui Azaria, Abednego.

8 Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu porţia de mâncare a împăratului, nici cu vinul pe care îl bea el; de aceea a cerut de la mai marele famenilor să nu îl oblige să se pângărească.

9 Şi Dumnezeu i-a dat lui Daniel favoare şi milă înaintea mai marelui famenilor.

10 Şi mai marele famenilor i-a spus lui Daniel: Mă tem de domnul meu împăratul, care v-a rânduit mâncarea şi băutura; căci de ce să vadă el feţele voastre arătând mai rău decât ale tinerilor care sunt de felul vostru? Atunci îmi veţi pune capul în pericol în faţa împăratului.

11 Atunci Daniel i-a spus lui Melţar, pe care mai marele famenilor l-a pus peste Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:

12 Te implor, încearcă pe servitorii tăi, zece zile; şi ei să ne dea legume să mâncăm şi apă să bem.

13 Apoi să fie privite înfăţişările noastre înaintea ta şi înfăţişarea tinerilor ce mănâncă din porţia de mâncare a împăratului; şi după cum vezi aşa să te porţi cu servitorii tăi.

14 Astfel el le-a dat ascultare în acest lucru şi i-a încercat zece zile.

15 Şi la sfârşitul a zece zile, înfăţişările lor au apărut mai frumoase şi mai grase în carne decât a tuturor tinerilor care au mâncat porţia de mâncare a împăratului.

16 Astfel Melţar a luat porţia lor de mâncare şi vinul pe care trebuiau să îl bea; şi le-a dat legume.

17 Cât despre aceşti patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunoaştere şi pricepere în toată învăţătura şi înţelepciunea; şi Daniel avea înţelegere în toate viziunile şi visele.

18 Şi la sfârşitul zilelor la care împăratul spusese să îi aducă, mai marele famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar.

19 Şi împăratul a vorbit îndeaproape cu ei; şi dintre toţi nu s-a găsit nimeni ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria; de aceea au stat în picioare înaintea împăratului.

20 Şi în toate lucrurile de înţelepciune şi înţelegere de care i-a întrebat împăratul, i-a găsit de zece ori mai buni decât toţi magii şi astrologii care erau în tot domeniul lui.

21 Şi Daniel a fost acolo până în anul întâi al împăratului Cirus.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12