Daniel 10 RFB13

1 În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, un lucru i-a fost revelat lui Daniel, celui ce i s-a pus numele Belteşaţar; şi lucrul era adevărat, dar timpul rânduit a fost lung şi el a înţeles lucrul şi a avut înţelegerea viziunii.

2 În acele zile eu, Daniel, am jelit trei săptămâni întregi.

3 Nu am mâncat pâine plăcută, nici nu a intrat carne sau vin în gura mea, nici nu m-am uns deloc, până când nu au trecut trei săptămâni întregi.

4 Şi în a douăzeci şi patra zi a primei luni, când eram lângă marele râu, care este Hidechel;

5 Atunci mi-am ridicat ochii şi am privit şi, iată, un anumit om îmbrăcat în in, a cărui coapse erau încinse cu aur pur din Ufaz;

6 Trupul lui de asemenea era ca berilul şi faţa lui ca înfăţişarea fulgerului şi ochii lui ca lămpi de foc şi braţele şi picioarele lui de culoarea aramei lustruite şi vocea cuvintelor lui ca vocea unei mulţimi.

7 Şi doar eu, Daniel, am văzut viziunea, fiindcă oamenii care erau cu mine nu au văzut viziunea; dar un mare tremur a căzut peste ei, încât au fugit să se ascundă.

8 De aceea am fost lăsat singur şi am văzut această mare viziune şi nu a rămas tărie în mine, căci frumuseţea mea s-a schimbat în mine în putrezire şi nu am păstrat tărie în mine.

9 Totuşi am auzit vocea cuvintelor lui; şi când am auzit vocea cuvintelor lui, atunci am fost într-un somn adânc pe faţa mea şi faţa mea spre pământ.

10 Şi, iată, o mână m-a atins, care m-a aşezat pe genunchii mei şi pe palmele mâinilor mele.

11 Şi el mi-a spus: Daniele, bărbat foarte mult iubit, înţelege cuvintele pe care ţi le vorbesc şi stai drept în picioare, căci la tine sunt acum trimis. Şi după ce mi-a spus acest cuvânt, am stat în picioare tremurând.

12 Atunci el mi-a spus: Nu te teme, Daniele: fiindcă din prima zi când ţi-ai pus inima să înţelegi şi să te disciplinezi înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite, iar eu am venit datorită cuvintelor tale.

13 Dar prinţul împărăţiei Persiei mi s-a împotrivit douăzeci şi una de zile, dar, iată, Mihail, unul dintre mai marii prinţilor, a venit să mă ajute; şi am rămas acolo cu împăraţii Persiei.

14 Am venit acum să te fac să înţelegi ce se va întâmpla poporului tău în zilele de pe urmă: căci totuşi viziunea este pentru multe zile.

15 Şi după ce mi-a vorbit astfel de cuvinte, mi-am aşezat faţa spre pământ şi am amuţit.

16 Şi, iată, unul ca asemănarea fiilor oamenilor mi-a atins buzele; atunci mi-am deschis gura şi am vorbit şi i-am spus celui ce stătea înaintea mea: Domnul meu, prin viziune întristările mele s-au întors asupra mea şi nu am păstrat tărie în mine.

17 Şi cum poate servitorul domnului meu să vorbească cu domnul meu? Deoarece cât despre mine, dintr-odată nu a rămas tărie în mine, nici nu mai este suflare în mine.

18 Atunci a venit din nou şi m-a atins unul ca înfăţişarea unui om şi m-a întărit,

19 Şi a spus: Bărbate foarte mult iubit, nu te teme, pace ţie, fii tare, da, fii tare. Şi după ce mi-a vorbit, am fost întărit şi am spus: Să vorbească domnul meu, fiindcă m-ai întărit.

20 Atunci el a spus: Ştii de ce am venit la tine? Şi acum mă voi întoarce să lupt cu prinţul Persiei; şi când voi pleca, iată, prinţul Greciei va veni.

21 Dar îţi voi arăta ceea ce este notat în scriptura adevărului; şi niciunul nu rămâne tare alături de mine în aceste lucruri, decât Mihail, prinţul tău.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12