40 Şi a patra împărăţie va fi tare ca fierul, întrucât fierul sparge în bucăţi şi supune toate; şi ca fierul ce sparge toate acestea, astfel va sparge în bucăţi şi va zdrobi.
41 Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele de la picioare, o parte din lutul olarului şi o parte din fier, împărăţia va fi împărţită; dar va fi încă în ea ceva din tăria fierului, întrucât ai văzut fierul amestecat cu lut noroios.
42 Şi după cum degetele de la picioare erau parte din fier şi parte din lut, tot astfel împărăţia va fi în parte tare şi va fi în parte spartă.
43 Şi precum ai văzut fier amestecat cu lut noroios, ei se vor amesteca cu sămânţa oamenilor; dar nu se vor lipi unul de celălalt, după cum fier nu se amestecă cu lut.
44 Şi în zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerului va ridica o împărăţie, care nu va fi niciodată distrusă; şi împărăţia nu va fi lăsată altui popor, ci va sparge în bucăţi şi va mistui toate aceste împărăţii şi va sta în picioare pentru totdeauna.
45 După cum ai văzut că piatra a fost tăiată, fără mâini, din munte şi că a spart în bucăţi fierul, arama, lutul, argintul şi aurul; marele Dumnezeu a făcut cunoscut împăratului ce se va întâmpla de acum înainte; şi visul este cert şi interpretarea lui sigură.
46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat lui Daniel şi a poruncit ca ei să îi aducă un dar de mâncare şi arome dulci.