22 Până când Bătrânul de zile a venit şi le-a fost dată judecata sfinţilor celui Preaînalt; şi a venit timpul că sfinţii au stăpânit împărăţia.
23 Astfel a spus el: Cea de-a patra fiară va fi a patra împărăţie pe pământ, care va fi diferită de toate împărăţiile şi va mânca întregul pământ şi îl va călca şi îl va sparge în bucăţi.
24 Şi cele zece coarne din această împărăţie sunt zece împăraţi care se vor ridica; şi un altul se va ridica după ei; şi va fi diferit de primul şi va supune trei împăraţi.
25 Şi el va vorbi cuvinte mari împotriva celui Preaînalt şi va obosi pe sfinţii celui Preaînalt şi va gândi să schimbe timpurile şi legile; iar ei vor fi daţi în mâna lui până la un timp şi timpuri şi împărţirea timpului.
26 Dar judecata se va aşeza şi ei îi vor lua domnia, pentru a o mistui şi a o distruge până la sfârşit.
27 Şi împărăţia şi domnia şi măreţia împărăţiei sub întregul cer vor fi date poporului sfinţilor celui Preaînalt, a cărui împărăţie este o împărăţie veşnică; şi toate domniile îl vor servi şi vor asculta de el.
28 Aici este sfârşitul acestui lucru. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m-au tulburat mult şi înfăţişarea mea s-a schimbat în mine; dar am ţinut acest lucru în inima mea.