Daniel 7:5-11 RFB13

5 Şi, iată, o altă fiară, a doua, asemănătoare unui urs, şi s-a ridicat pe o parte şi avea trei coaste în gura ei între dinţii ei; şi ei i-au spus astfel: Ridică-te, mănâncă multă carne.

6 După aceasta am privit şi, iată, o alta, ca un leopard, care avea pe spatele ei patru aripi ale unei păsări; fiara avea de asemenea patru capete; şi i s-a dat dominaţie.

7 După aceasta am văzut în viziunile nopţii şi, iată, o a patra fiară, înspăimântătoare şi vânjoasă şi peste măsură de tare; şi avea dinţi mari de fier; mânca şi rupea în bucăţi şi călca rămăşiţa în picioare; şi era diferită de toate fiarele care au fost înaintea ei; şi avea zece coarne.

8 Am privit cu atenţie coarnele şi, iată, a ieşit printre ele un alt corn mic, înaintea căruia erau trei dintre primele coarne smulse de la rădăcini; şi, iată, în acest corn erau ochi ca ochii omului şi o gură vorbind lucruri mari.

9 Am privit până când tronurile au fost dărâmate şi Bătrânul de zile a şezut, îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada şi părul capului său ca lâna pură; tronul său era ca flacăra încinsă şi roţile lui ca foc arzând.

10 Un pârâu încins a curs şi a ieşit dinaintea lui; o mie de mii i-au servit şi de zece mii de ori zece mii au stat în picioare înaintea lui; judecata a fost ţinută şi cărţile au fost deschise.

11 Am privit atunci din cauza vocii marilor cuvinte pe care cornul le vorbea; am privit până când fiara a fost ucisă şi trupul ei nimicit şi dat flăcării arzânde.