3 Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut şi, iată, un berbece, care avea două coarne, stătea în picioare în faţa râului; şi cele două coarne erau înalte; dar unul era mai înalt ca celălalt şi cel mai înalt a ieşit ultimul.
4 Am văzut berbecele împungând spre vest şi spre nord şi spre sud; încât nicio fiară nu putea sta înaintea lui, nici nu era vreunul să elibereze din mâna lui; iar el a făcut conform voii lui şi a devenit mare.
5 Şi pe când priveam cu atenţie, iată, un ţap a ieşit dinspre vest peste faţa întregului pământ şi nu a atins pământul; şi ţapul avea un corn însemnat între ochii lui.
6 Şi a venit la berbecele care avea două coarne, pe care l-am văzut stând în picioare în faţa râului şi a fugit spre el în furia puterii lui.
7 Şi l-am văzut apropriindu-se de berbece şi a fost împins de amărăciune împotriva lui şi a lovit berbecele şi i-a rupt cele două coarne ale lui; şi nu era putere în berbece să stea în picioare înaintea lui, ci l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare; şi nu era nimeni să scape berbecele din mâna lui.
8 De aceea ţapul a crescut foarte mare; şi când a fost puternic, marele corn a fost rupt; şi în locul lui au ieşit patru coarne însemnate spre cele patru vânturi ale cerului.
9 Şi din unul dintre ele a ieşit un corn mic, care a crescut foarte mare, spre sud şi spre est şi spre ţara plăcută.