Daniel 9:14-20 RFB13

14 De aceea Domnul a vegheat asupra răului şi l-a adus asupra noastră, fiindcă Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrările lui pe care le face, căci nu am ascultat de vocea lui.

15 Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, care ai scos poporul tău afară din ţara Egiptului cu o mână puternică şi ţi-ai făcut renume, ca în această zi; noi am păcătuit, am lucrat cu stricăciune.

16 Doamne, conform tuturor dreptăţilor tale, te implor, să fie mânia şi furia ta întoarse de la cetatea ta Ierusalim, muntele tău sfânt, deoarece pentru păcatele noastre şi pentru nelegiuirile părinţilor noştri, Ierusalimul şi poporul tău au ajuns să fie de ocară pentru toţi cei din jurul nostru.

17 Acum, de aceea, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea servitorului tău şi cererile lui, şi pentru Domnul fă să strălucească faţa ta peste sanctuarul tău pustiu.

18 Dumnezeul meu, apleacă-ţi urechea şi ascultă; deschide-ţi ochii şi priveşte pustiirile noastre şi cetatea chemată după numele tău, fiindcă noi nu prezentăm cererile noastre înaintea ta din cauza faptelor noastre drepte, ci din cauza îndurărilor tale mari.

19 Doamne, ascultă; Doamne, iartă; Doamne, dă ascultare şi lucrează; nu întârzia, pentru tine, Dumnezeul meu, fiindcă cetatea ta şi poporul tău sunt chemaţi după numele tău.

20 Şi în timp ce vorbeam şi mă rugam şi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi prezentam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeul meu pentru muntele sfânt al Dumnezeului meu;