39 Şi pe preotul Ţadoc şi fraţii săi, preoţii, înaintea tabernacolului Domnului pe înălţimea care era la Gabaon,
40 Pentru a aduce ofrande arse Domnului pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineaţa şi seara; şi pentru a face conform cu tot ce este scris în legea Domnului, pe care i-a poruncit-o lui Israel;
41 Şi cu ei pe Heman şi Iedutun, şi restul care au fost aleşi, care au fost chemaţi pe nume, să dea mulţumiri Domnului, că a lui milă dăinuieşte pentru totdeauna;
42 Şi cu ei au fost Heman şi Iedutun cu trâmbiţe şi chimvale şi cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Şi fiii lui Iedutun erau portari.
43 Şi tot poporul a plecat, fiecare om la casa lui, iar David s-a întors să binecuvânteze casa lui.