1 Cronic 17 RFB13

1 Şi s-a întâmplat, precum David şedea în casa lui, că David i-a spus profetului Natan: Iată, eu locuiesc într-o casă de cedri, dar chivotul legământului Domnului rămâne sub covoare.

2 Atunci Natan i-a spus lui David: Fă tot ce este în inima ta, fiindcă Dumnezeu este cu tine.

3 Şi s-a întâmplat, că în aceeaşi noapte, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, spunând:

4 Du-te şi spune-i lui David, servitorul meu: Astfel spune Domnul: Să nu îmi construieşti o casă de locuit;

5 Fiindcă nu am locuit într-o casă din ziua în care am scos pe Israel până în această zi; ci am mers din cort în cort şi dintr-un tabernacol în altul.

6 Orişiunde am umblat cu tot Israelul, am vorbit eu un cuvânt vreunui judecător din Israel, căruia i-am poruncit să pască poporul meu, spunând: De ce nu mi-aţi construit o casă de cedri?

7 Şi acum, astfel să spui servitorului meu David: Astfel spune Domnul oştirilor: Te-am luat de la staulul oilor, din urma oilor, ca să fii conducător peste poporul meu Israel;

8 Şi am fost cu tine pretutindeni unde ai umblat şi am stârpit pe toţi duşmanii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut numele ca numele oamenilor mari care sunt pe pământ.

9 De asemenea voi rândui un loc pentru poporul meu Israel şi îi voi sădi şi vor locui în locul lor şi nu vor mai fi mutaţi; nici copiii stricăciunii nu îi vor mai risipi, ca la început,

10 De când am poruncit să fie judecători peste poporul meu Israel. Mai mult, voi supune toţi duşmanii tăi. Şi mai mult, îţi spun că Domnul îţi va construi o casă.

11 Şi se va întâmpla, când zilele tale se vor sfârşi, şi vei merge să fii cu părinţii tăi, că voi ridica sămânţa ta după tine, care va fi dintre fiii tăi şi voi întemeia împărăţia sa.

12 El îmi va construi o casă şi eu îi voi întemeia tronul pentru totdeauna.

13 Voi fi tatăl lui şi el va fi fiul meu şi nu îmi voi lua mila de la el, precum am luat-o de la cel care a fost înaintea ta;

14 Ci îl voi aşeza în casa mea şi în împărăţia mea pentru totdeauna; şi tronul său va fi întemeiat pentru totdeauna.

15 Conform cu toate aceste cuvinte şi conform cu toată această viziune, astfel i-a vorbit Natan lui David.

16 Şi împăratul David a venit şi a şezut înaintea Domnului şi a spus: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?

17 Şi totuşi acesta a fost un lucru mic în ochii tăi, Dumnezeule; căci tu de asemenea ai vorbit de mult timp despre casa servitorului tău ce va veni; şi m-ai privit conform cu starea unui om de rang înalt, Doamne Dumnezeule.

18 Ce să îţi mai spună David pentru onoarea dată servitorului tău? căci tu cunoşti pe servitorul tău.

19 Doamne, de dragul servitorului tău şi conform cu inima ta, ai făcut toată această măreţie, făcând cunoscute toate aceste lucruri mari.

20 Doamne, nu este nimeni ca tine, nici nu este vreun alt Dumnezeu în afară de tine, conform cu tot ce am auzit cu urechile noastre.

21 Şi ce naţiune pe pământ este ca poporul tău Israel, pe care Dumnezeu a mers să îl răscumpere pentru a fi propriul său popor, pentru a-ţi face un nume de măreţie şi de înspăimântare, alungând naţiuni dinaintea poporului tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?

22 Pentru că pe poporul tău Israel l-ai făcut propriul tău popor pentru totdeauna; şi tu, Doamne, tu ai devenit Dumnezeul lor.

23 Şi acum, Doamne, să fie întemeiat, pentru totdeauna, acest lucru pe care l-ai vorbit referitor la servitorul tău şi referitor la casa lui şi să faci precum ai spus.

24 Să fie întemeiat ca numele tău să fie preamărit pentru totdeauna, spunând: Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel, un Dumnezeu pentru Israel; şi să fie întemeiată, înaintea ta casa lui David, servitorul tău.

25 Fiindcă tu, Dumnezeul meu, ai spus servitorului tău că îi vei construi o casă; de aceea servitorul tău a găsit în inima lui să se roage în faţa ta.

26 Şi acum, Doamne, tu eşti Dumnezeu şi ai promis această bunătate servitorului tău;

27 Şi acum, binevoieşte să binecuvântezi casa servitorului tău, ca să fie înaintea ta pentru totdeauna; căci tu eşti cel care binecuvântează, Doamne şi va fi binecuvântată pentru totdeauna.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29