1 Şi după aceasta s-a întâmplat, că David a lovit pe filisteni şi i-a supus şi a luat Gat şi oraşele ei din mâna filistenilor.
2 Şi a lovit Moabul; şi moabiţii au devenit servitorii lui David şi au adus daruri.
3 Şi David a lovit pe Hadarezer, împăratul Ţobei, până la Hamat, în timp ce acesta mergea să îşi întemeieze stăpânirea, până la râul Eufrat.
4 Şi David a luat de la el o mie de care şi şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; David de asemenea a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care şi a păstrat o sută de care.
5 Şi când sirienii din Damasc au venit să îl ajute pe Hadarezer, împăratul Ţobei, David a ucis dintre sirieni douăzeci şi două de mii de bărbaţi.
6 Atunci David a pus garnizoane în Siria Damascului; şi sirienii au devenit servitorii lui David şi au adus daruri. Astfel Domnul a păstrat pe David oriunde el a mers.
7 Şi David a luat scuturile de aur care erau pe servitorii lui Hadarezer şi le-a adus la Ierusalim.
8 La fel de la Tibhat şi din Cun, cetăţi ale lui Hadarezer, a adus David foarte multă aramă, cu care Solomon a făcut marea de aramă şi coloanele şi vasele de aramă.
9 Şi când Tohu, împăratul Hamatului, a auzit cum David lovise toată oastea lui Hadarezer, împăratul Ţobei,
10 A trimis pe Hadoram, fiul său, la împăratul David, pentru a-l întreba de bunăstare şi pentru a-l felicita, deoarece luptase împotriva lui Hadarezer şi îl lovise; (căci Hadarezer avea război cu Tohu); şi a trimis cu el tot felul de vase din aur şi argint şi aramă.
11 Pe acestea de asemenea David le-a dedicat Domnului, cu argintul şi aurul pe care l-a adus de la toate aceste naţiuni; de la Edom şi de la Moab şi de la copiii lui Amon şi de la filisteni şi de la Amalec.
12 Mai mult, Abişai, fiul Ţeruiei, a ucis dintre edomiţi în valea sării, optsprezece mii.
13 Şi a pus garnizoană în Edom; şi toţi edomiţii au devenit servitorii lui David. Astfel Domnul a păstrat pe David oriunde el a mers.
14 Şi David a domnit peste tot Israelul şi a făcut judecată şi dreptate în tot poporul său.
15 Şi Ioab, fiul Ţeruiei, era peste oştire şi Iosafat, fiul lui Ahilud, cronicar.
16 Şi Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; şi Şavşa era scrib;
17 Şi Benaia, fiul Iehoiada, era peste cheretiţi şi peletiţi; şi fiii lui David erau mai mari pe lângă împărat.