14 Ci îl voi aşeza în casa mea şi în împărăţia mea pentru totdeauna; şi tronul său va fi întemeiat pentru totdeauna.
15 Conform cu toate aceste cuvinte şi conform cu toată această viziune, astfel i-a vorbit Natan lui David.
16 Şi împăratul David a venit şi a şezut înaintea Domnului şi a spus: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?
17 Şi totuşi acesta a fost un lucru mic în ochii tăi, Dumnezeule; căci tu de asemenea ai vorbit de mult timp despre casa servitorului tău ce va veni; şi m-ai privit conform cu starea unui om de rang înalt, Doamne Dumnezeule.
18 Ce să îţi mai spună David pentru onoarea dată servitorului tău? căci tu cunoşti pe servitorul tău.
19 Doamne, de dragul servitorului tău şi conform cu inima ta, ai făcut toată această măreţie, făcând cunoscute toate aceste lucruri mari.
20 Doamne, nu este nimeni ca tine, nici nu este vreun alt Dumnezeu în afară de tine, conform cu tot ce am auzit cu urechile noastre.