1 Cronic 19:1-7 RFB13

1 Şi după aceasta s-a întâmplat, că Nahaş, împăratul copiilor lui Amon, a murit şi fiul său a domnit în locul său.

2 Şi David a spus: Voi arăta bunătate lui Hanun, fiul lui Nahaş, deoarece tatăl său mi-a arătat bunătate. Şi David a trimis mesageri să îl mângâie referitor la tatăl său. Astfel servitorii lui David au intrat în ţara copiilor lui Amon la Hanun, să îl mângâie.

3 Dar prinţii copiilor lui Amon i-au spus lui Hanun: Crezi că David onorează pe tatăl tău, încât a trimis mângâietori la tine; nu au venit servitorii lui la tine să cerceteze şi să dărâme şi să spioneze ţara?

4 De aceea Hanun a luat pe servitorii lui David şi i-a ras şi le-a retezat veşmintele la mijloc aproape până la fese şi i-a trimis.

5 Atunci au mers câţiva şi i-au spus lui David cum au fost oamenii lui trataţi. Şi a trimis după ei să îi întâlnească, pentru că oamenii erau foarte ruşinaţi. Şi împăratul a spus: Rămâneţi la Ierihon până vă cresc bărbile şi apoi întoarceţi-vă.

6 Şi când copiii lui Amon au văzut că s-au împuţit înaintea lui David, Hanun şi copiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint pentru a-şi angaja care şi călăreţi din Mesopotamia şi din Siria-Maaca şi din Ţoba.

7 Astfel au angajat treizeci şi două de mii de care şi pe împăratul din Maaca şi poporul său, care au venit şi au aşezat tabăra înaintea Medebei. Şi copiii lui Amon s-au adunat din cetăţile lor şi au venit la bătălie.