1 Şi s-a întâmplat, după ce s-a încheiat anul, pe timpul când împăraţii ies la bătălie, că Ioab a condus puterea armatei şi a risipit ţara copiilor lui Amon şi a venit şi a asediat Raba. Dar David a întârziat la Ierusalim. Şi Ioab a lovit Raba şi a distrus-o.
2 Şi David a luat coroana împăratului lor de capul lui şi a găsit-o cântărind un talant de aur şi erau pietre preţioase în ea; şi a fost pusă pe capul lui David; iar el a adus de asemenea peste măsură de multă pradă din cetate.
3 Şi a scos poporul care era în ea şi i-a tăiat cu ferăstraie şi cu securi de fier şi cu topoare. Astfel s-a purtat David cu toate cetăţile copiilor lui Amon. Şi David şi tot poporul s-a întors la Ierusalim.
4 Şi s-a întâmplat după aceasta, că a izbucnit război cu filistenii la Ghezer; în care Sibecai huşatitul a ucis pe Sipai, care era dintre copiii uriaşului, iar ei au fost supuşi.