24 Şi împăratul David i-a spus lui Ornan: Nu, ci cu adevărat îl voi cumpăra pentru preţul întreg, căci nu voi lua ceea ce este al tău pentru Domnul, nici nu voi oferi ofrande arse care nu mă costă.
25 Astfel David i-a dat lui Ornan pentru loc şase sute de şekeli de aur cântăriţi.
26 Şi David a zidit acolo un altar Domnului şi a oferit ofrande arse şi ofrande de pace şi a chemat pe Domnul; iar el i-a răspuns din cer prin foc peste altarul ofrandei arse.
27 Şi Domnul a poruncit îngerului; iar şi el şi-a pus sabia, din nou, în teacă.
28 În acel timp când David a văzut că Domnul i-a răspuns în aria de vânturare a lui Ornan iebusitul, atunci a sacrificat acolo.
29 Fiindcă tabernacolul Domnului, pe care Moise l-a făcut în pustiu şi altarul ofrandei arse, erau în acel timp pe înălţimea Gabaonului.
30 Dar David nu a putut merge înaintea lui să ceară sfat de la Dumnezeu, fiindcă s-a temut din cauza sabiei îngerului Domnului.