10 A şaptea căpetenie, pentru luna a şaptea, a fost Haleţ pelonitul, dintre copiii lui Efraim. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
11 A opta căpetenie, pentru luna a opta, a fost Sibecai huşatitul, dintre zerahiţi. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
12 A noua căpetenie, pentru luna a noua, a fost Abiezer din Anatot, dintre beniamiţi. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
13 A zecea căpetenie, pentru luna a zecea, a fost Maharai netofatitul, dintre zerahiţi. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
14 A unsprezecea căpetenie, pentru luna a unsprezecea, a fost Benaia piratonitul, dintre copiii lui Efraim. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
15 A douăsprezecea căpetenie, pentru luna a douăsprezecea, a fost Heldai netofatitul, din Otniel. Şi în rândul lui au fost douăzeci şi patru de mii.
16 Mai mult, peste triburile lui Israel, conducătorul rubeniţilor a fost: Eliezer, fiul lui Zicri; dintre simeoniţi: Şefatia, fiul lui Maaca;