14 A dat, din aur, cântărit, pentru lucruri din aur, pentru toate uneltele oricărui fel de serviciu; argint de asemenea pentru toate uneltele de argint, cântărit, pentru toate uneltele de orice fel de serviciu;
15 Chiar greutatea pentru sfeşnicele de aur şi pentru lămpile lor de aur, cântărit, pentru fiecare sfeşnic şi pentru lămpile acestuia; şi pentru sfeşnicele de argint, cântărit, deopotrivă pentru sfeşnic şi de asemenea pentru lămpile acestuia, conform folosirii fiecărui sfeşnic.
16 Şi cântărit a dat aur pentru mesele pâinii punerii înainte, pentru fiecare masă; şi la fel argint pentru mesele de argint;
17 De asemenea aur pur pentru cârligele de carne şi boluri şi cupe; şi pentru vasele aurite a dat aur cântărit pentru fiecare vas; şi la fel argint, cântărit, pentru fiecare vas de argint;
18 Şi pentru altarul tămâierii, aurul curat, cântărit; şi aur pentru modelul carului heruvimilor, care îşi întindeau aripile şi acopereau chivotul legământului Domnului.
19 Toate acestea, a spus David, Domnul m-a făcut să le înţeleg în scris, prin mâna lui asupra mea, toate lucrările acestui model.
20 Şi David i-a spus lui Solomon, fiul său: Fii tare şi încurajează-te şi fă acest lucru, nu te teme, nici nu te descuraja, fiindcă Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine; el nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, până când vei fi terminat toată lucrarea pentru serviciul casei Domnului.