1 Cronic 28:8-14 RFB13

8 Şi de aceea în faţa ochilor întregului Israel, adunarea Domnului; şi în auzul Dumnezeului nostru, să păziţi şi să căutaţi toate poruncile Domnului Dumnezeul vostru, ca să stăpâniţi această ţară bună şi să o lăsaţi ca moştenire pentru copiii voştri după voi, pentru totdeauna.

9 Şi tu, Solomon, fiul meu, să cunoşti pe Dumnezeul tatălui tău şi să îl serveşti cu o inimă desăvârşită şi cu o minte binevoitoare, fiindcă Domnul cercetează toate inimile şi înţelege toate închipuirile gândurilor, dacă îl cauţi, se va lăsa găsit de tine; dar dacă îl părăseşti, te va lepăda pentru totdeauna.

10 Ia seama acum, fiindcă Domnul te-a ales să construieşti o casă pentru sanctuar, fii tare şi fă aceasta.

11 Atunci David i-a dat lui Solomon, fiul său, modelul porticului şi a caselor acestuia şi a trezoreriilor acestora şi a cămărilor superioare ale acestora şi a curţilor interioare ale acestora şi a locului scaunului milei,

12 Şi modelul a tot ceea ce a avut prin duhul, a curţilor casei Domnului şi a tuturor cămărilor de jur împrejur, ale trezoreriilor casei lui Dumnezeu şi a trezoreriilor lucrurilor dedicate;

13 De asemenea pentru rândurile preoţilor şi leviţilor şi pentru toată lucrarea serviciului casei Domnului şi pentru toate vasele serviciului în casa Domnului.

14 A dat, din aur, cântărit, pentru lucruri din aur, pentru toate uneltele oricărui fel de serviciu; argint de asemenea pentru toate uneltele de argint, cântărit, pentru toate uneltele de orice fel de serviciu;