11 A ta, Doamne, este măreţia şi puterea şi gloria şi victoria şi maiestatea, fiindcă tot ce este în cer şi pe pământ este al tău; a ta este împărăţia, Doamne şi tu eşti preamărit ca şi cap deasupra tuturor.
12 Deopotrivă bogăţii şi onoare vin din tine şi tu domneşti peste toate; şi în mâna ta este putere şi tărie; şi în mâna ta stă să faci lucruri mari şi să dai tărie tuturor.
13 Şi de aceea, Dumnezeul nostru, îţi mulţumim şi lăudăm numele tău glorios.
14 Dar cine sunt eu şi ce este poporul meu, ca să fim în stare să îţi oferim de bunăvoie în acest fel? Căci toate lucrurile vin din tine şi din al tău ţi-am dat noi.
15 Fiindcă suntem străini înaintea ta şi locuitori temporari, precum au fost toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră şi nu este nimeni să rămână.
16 Doamne Dumnezeul nostru, toată această avere pe care am pregătit-o pentru a-ţi construi o casă pentru numele tău sfânt, vine din mâna ta şi este tot a ta.
17 Cunosc de asemenea, Dumnezeul meu, că tu încerci inima şi ai plăcere în integritate. Cât despre mine, în integritatea inimii mele, am oferit de bunăvoie toate aceste lucruri; şi acum am văzut cu bucurie poporul tău, care este prezent aici, că ţi-au oferit de bunăvoie.