8 Şi la cei la care s-au găsit pietre preţioase, le-au dat la tezaurul casei Domnului, prin mâna lui Iehiel gherşonitul.
9 Atunci poporul s-a bucurat pentru că au dat de bunăvoie, deoarece cu o inimă desăvârşită le-au oferit de bunăvoie Domnului; şi împăratul David de asemenea s-a bucurat cu mare bucurie.
10 De aceea David a binecuvântat pe Domnul înaintea întregii adunări; şi David a spus: Binecuvântat fii tu, Domnul Dumnezeul lui Israel, tatăl nostru, pentru totdeauna şi întotdeauna.
11 A ta, Doamne, este măreţia şi puterea şi gloria şi victoria şi maiestatea, fiindcă tot ce este în cer şi pe pământ este al tău; a ta este împărăţia, Doamne şi tu eşti preamărit ca şi cap deasupra tuturor.
12 Deopotrivă bogăţii şi onoare vin din tine şi tu domneşti peste toate; şi în mâna ta este putere şi tărie; şi în mâna ta stă să faci lucruri mari şi să dai tărie tuturor.
13 Şi de aceea, Dumnezeul nostru, îţi mulţumim şi lăudăm numele tău glorios.
14 Dar cine sunt eu şi ce este poporul meu, ca să fim în stare să îţi oferim de bunăvoie în acest fel? Căci toate lucrurile vin din tine şi din al tău ţi-am dat noi.