26 Şi a vorbit adunării, spunând: Plecaţi, vă rog, de lângă corturile acestor bărbaţi stricaţi şi nu atingeţi nimic din ale lor, ca nu cumva să fiţi mistuiţi în toate păcatele lor.
27 Astfel că ei s-au ridicat de lângă cortul lui Core, Datan şi Abiram, de fiecare parte; şi Datan şi Abiram au ieşit şi au stat în uşa corturilor lor şi soţiile lor şi fiii lor şi copilaşii lor.
28 Şi Moise a spus: Prin aceasta veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucrări, pentru că nu le-am făcut din mintea mea.
29 Dacă aceşti oameni mor de moartea obişnuită a tuturor oamenilor, sau dacă vor fi cercetaţi după cercetarea tuturor oamenilor, atunci nu Domnul m-a trimis.
30 Dar dacă Domnul face un lucru nou şi pământul îşi deschide gura şi îi înghite, cu tot ceea ce le aparţine şi coboară de vii în groapă, atunci veţi înţelege că aceşti bărbaţi au provocat pe Domnul.
31 Şi s-a întâmplat, pe când a terminat de vorbit toate aceste cuvinte, că pământul care era sub ei s-a despicat în două,
32 Şi pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit şi casele lor şi pe toţi oamenii care au aparţinut de Core şi toate bunurile lor.