1 Şi Moise a vorbit căpeteniilor triburilor referitor la copiii lui Israel, spunând: Acesta este lucrul pe care Domnul l-a poruncit.
2 Dacă un bărbat face o promisiune Domnului, sau face un jurământ ca să îşi lege sufletul cu o legătură; să nu rupă cuvântul său, să facă conform cu tot ceea ce iese din gura lui.
3 Dacă de asemenea o femeie face o promisiune Domnului şi se leagă cu o legătură, fiind în casa tatălui ei, în tinereţea ei,
4 Şi tatăl ei aude promisiunea ei şi legătura ei cu care şi-a legat sufletul şi dacă tatăl ei păstrează tăcerea faţă de ea, atunci toate promisiunile ei vor sta în picioare şi fiecare legătură cu care şi-a legat sufletul va sta în picioare.
5 Dar dacă tatăl ei îi interzice în ziua în care aude, niciuna din promisiunile ei, sau din legăturile cu care şi-a legat sufletul, nu va sta în picioare; şi Domnul o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis.
6 Şi dacă ea are soţ, când a promis, sau a rostit ceva cu buzele ei, rostirea cu care şi-a legat sufletul;
7 Şi soţul ei a auzit aceasta şi a păstrat tăcerea faţă de ea în ziua când a auzit, atunci promisiunile ei vor sta în picioare şi legăturile ei, cu care şi-a legat sufletul, vor sta în picioare.
8 Dar dacă soţul ei i-a interzis în ziua în care a auzit, atunci el să facă fără niciun efect promisiunea ei pe care ea a jurat-o şi ceea ce a rostit ea în grabă cu buzele ei, şi Domnul o va ierta.
9 Dar fiecare promisiune a unei văduve şi a celei ce este divorţată, cu care ele şi-au legat sufletele, va sta în picioare împotriva ei.
10 Şi dacă ea a promis în casa soţului ei, sau şi-a legat sufletul cu un legământ,
11 Şi soţul l-a auzit şi păstrează tăcerea faţă de ea şi nu i-a interzis, atunci toate promisiunile ei vor sta în picioare şi fiecare legătură cu care şi-a legat sufletul va sta în picioare.
12 Dar dacă soţul ei le-a desfiinţat complet în ziua în care le-a auzit, atunci orice iese de pe buzele ei referitor la promisiunile ei, sau referitor la legătura sufletului ei, nu va sta în picioare, soţul ei le-a făcut fără efect; şi Domnul o va ierta.
13 Fiecare promisiune şi fiecare legătură prin legământ pentru a chinui sufletul, soţul ei le poate întemeia, sau soţul ei le poate zădărnici.
14 Dar dacă soţul ei deja a păstrat tăcerea faţă de ea, de la o zi la alta, atunci el întemeiază toate promisiunile ei, sau toate legăturile ei, care sunt asupra ei; el le confirmă, deoarece a păstrat tăcerea faţă de ea în ziua în care le-a auzit.
15 Dar dacă el, în orice fel, le zădărniceşte după ce le-a auzit, atunci el să poarte nelegiuirea ei.
16 Acestea sunt statutele pe care Domnul le-a poruncit lui Moise, între un bărbat şi soţia sa, între tată şi fiica sa, fiind în tinereţea ei în casa tatălui ei.