Numeri 27 RFB13

1 Atunci au venit fiicele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif; şi acestea sunt numele fiicelor sale: Mala, Noa şi Hogla şi Milca şi Tirţa.

2 Şi ele au stat în picioare înaintea lui Moise şi înaintea preotului Eleazar şi înaintea prinţilor şi a toată adunarea, la uşa tabernacolului întâlnirii, spunând:

3 Tatăl nostru a murit în pustiu şi el nu a fost în ceata celor ce s-au adunat împotriva Domnului în ceata lui Core; ci a murit în propriul său păcat şi nu a avut fii.

4 De ce să fie desființat numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, doar pentru că nu are niciun fiu? Dă-ne nouă dar o stăpânire între fraţii tatălui nostru.

5 Şi Moise a adus cauza lor înaintea Domnului.

6 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

7 Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept, cu adevărat să le dai o stăpânire a moştenirii în mijlocul fraţilor tatălui lor; şi să faci ca moştenirea tatălui lor să treacă asupra lor.

8 Şi să vorbeşti copiilor lui Israel, spunând: Dacă un bărbat moare şi nu are fiu, atunci să faceţi ca moştenirea lui să treacă la fiica sa.

9 Şi dacă nu are fiică, atunci să daţi moştenirea lui fraţilor săi.

10 Şi dacă nu are fraţi, atunci să daţi moştenirea lui fraţilor tatălui său.

11 Şi dacă tatăl său nu are fraţi, atunci să daţi moştenirea lui rudei sale cea mai apropiată, din familia sa şi el să o stăpânească; şi acesta va fi un statut al judecăţii pentru copiii lui Israel, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

12 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Urcă-te pe acest munte, Abarim, şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel.

13 Şi după ce o vei privi, vei fi adunat şi tu la poporul tău, precum Aaron fratele tău a fost adunat.

14 Pentru că v-aţi răzvrătit împotriva poruncii mele în pustiul Ţin, în cearta adunării, în loc să mă sfinţiţi la apa dinaintea ochilor lor, acestea sunt apele Meriba, la Cades, în pustiul Ţin.

15 Şi Moise a vorbit Domnului, spunând:

16 Să pună Domnul, Dumnezeul duhurilor a toată făptura, un bărbat peste adunare,

17 Bărbat care să iasă înaintea lor şi care să intre înaintea lor şi care să îi conducă afară şi care să îi ducă înăuntru; ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi fără păstor.

18 Şi Domnul i-a spus lui Moise: Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, un bărbat în care este duhul şi aşază-ţi mâna peste el;

19 Şi să îl pui înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări; şi să îi dai poruncă înaintea ochilor lor.

20 Şi să pui din onoarea ta peste el, ca toată adunarea copiilor lui Israel să dea ascultare.

21 Şi el să stea în picioare înaintea preotului Eleazar, care va cere sfat pentru el după judecata lui Urim înaintea Domnului; la cuvântul său ei vor ieşi şi la cuvântul său ei vor intra, el şi toţi copiii lui Israel împreună cu el, chiar toată adunarea.

22 Şi Moise a făcut precum Domnul i-a poruncit şi a luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări.

23 Şi şi-a aşezat mâinile peste el şi i-a dat poruncă, precum a poruncit Domnul prin mâna lui Moise.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36