29 Dacă aceşti oameni mor de moartea obişnuită a tuturor oamenilor, sau dacă vor fi cercetaţi după cercetarea tuturor oamenilor, atunci nu Domnul m-a trimis.
30 Dar dacă Domnul face un lucru nou şi pământul îşi deschide gura şi îi înghite, cu tot ceea ce le aparţine şi coboară de vii în groapă, atunci veţi înţelege că aceşti bărbaţi au provocat pe Domnul.
31 Şi s-a întâmplat, pe când a terminat de vorbit toate aceste cuvinte, că pământul care era sub ei s-a despicat în două,
32 Şi pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit şi casele lor şi pe toţi oamenii care au aparţinut de Core şi toate bunurile lor.
33 Ei şi tot ce le-a aparţinut, au coborât de vii în groapă şi pământul s-a închis peste ei; şi ei au pierit din mijlocul adunării.
34 Şi tot Israelul care a fost de jur împrejurul lor a fugit la ţipătul lor, căci au spus: Nu cumva pământul să ne înghită şi pe noi.
35 Şi a ieşit un foc de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbaţi care au oferit tămâie.