11 Şi aceasta este a ta, ofranda ridicată din darul lor, cu toate ofrandele legănate ale copiilor lui Israel, ţi le-am dat ţie şi fiilor şi fiicelor tale cu tine, printr-un statut pentru totdeauna, oricine este curat în casa ta să mănânce din ele.
12 Toată grăsimea untdelemnului şi toată grăsimea vinului şi a grâului, primele roade ale lor pe care le vor oferi Domnului, pe ele ţi le-am dat.
13 Şi cele dintâi roade coapte în ţară, pe care ei le vor aduce Domnului, să fie ale tale; oricine este curat în casa ta să mănânce din ele.
14 Orice lucru dedicat în Israel să fie al tău.
15 Orice deschide pântecele a toată făptura, pe care ei îl aduc Domnului, fie el de la oameni sau vite, să fie al tău, cu toate acestea întâiul născut al omului să îl răscumperi negreşit şi întâiul născut al vitelor necurate să îl răscumperi.
16 Şi cei ce trebuie răscumpăraţi de la vârsta de o lună să îi răscumperi conform estimării tale, cu banii a cinci şekeli, după şekelul sanctuarului, care este de douăzeci de ghere.
17 Dar întâiul născut al unei vaci, sau întâiul născut al unei oi, sau întâiul născut al unei capre, să nu îl răscumperi; ei sunt sfinţi, să stropeşti sângele lor pe altar şi să arzi grăsimea lor ca o ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce Domnului.